10 lucruri de ştiut despre …Celţi
Cultura celticã, şi cel mai probabil şi limba celtã, îşi au originile în centrul European, cea mai timpurie aşezare majorã aflându-se în Hallstatt, Austria, şi datând din 1200 a.Hr.
Iatã alte 10 lucruri interesante despre vechea civilizaţie.
Termenul de ‘celt’ derivã din grecescul ‘keltoi’ sau ‘galatae’ şi latinescul ‘celtae’ şi ‘galli’. Nu se ştie însã termenul prin care celţii se refereau la ei înşişi, dar este posibil sã fie un cuvânt asemãnãtor modernului ‘gael’.
Celţii aveau o activitate comercialã foarte bogatã, în principiu schimbând unelte şi arme de fier (multe cu decoraţii mai elaborate decât cele din lumea mediteraneeanã) pe vin şi ceramicã. De asemenea importau chihlimbar din zona balticã pentru a-l revinde grecilor şi romanilor.
Lumea celtã era foarte descentralizatã comparativ cu cea romanã, dar existau şi oraşe cu ziduri înalte care le fãceau concurenţã celor latine. Ba mai mult, studii recente aratã cã în unele privinte ştiinţifice şi economice erau mai avansaţi, de pildã calendarele pre-romane dispunea de un grad de acurateţe mult mai ridicat, poate mai ridicat şi decât cel al calendarului gregorian.
Fiecare trib era organizat în şapte clanuri, fiecare condus de cãtre un tetrarh (cãpetenie) asistat de un judecãtor, un general şi doi subgenerali. Fiecare clan trimitea câte 25 de ‘senatori’ la un altar central numit ‘drunemeton’. Nobilimea celticã era renumitã pentru modul foarte îngrijit de a-şi aranja pãrul şi pentru imensele averi datorate celor peste 400 de mine de aur doar pe teritoriu francez.
Celţii sunt inventatorii cãmãşii de zale (~300 a.Hr.) şi coifurilor folosite mai târziu de romani. Aveau o reputaţie de barbari feroce, înstâpânindu-se în jurul anului 400 a.Hr. pe zona cuprinsã între Apenini şi Alpi, jefuind Roma în 390 a.Hr. Chiar şi Alexandru cel Mare le ştia de fricã, grãbindu-se sã încheie un tratat cu ei în 335 a.Hr., înainte sã ia cu asalt Imperiul Persan. În 281 a.Hr. celţii invadeazã Macedonia şi pradã Delphi în 279.
De o importanţã majorã sunt druizii, preoţi, ghicitori, profeţi, astronomi, judecãtori, sfetnici. Educaţia unui druid dura în medie 20 de ani. De origine de obicei nobilã, este posibil ca primii sã fi apãrut în Anglia, deşi marea adunare anaulã druidicã avea loc pe teritoriul carnuţilor, în Gallia centralã. Termenul de druid aminteşte de stejar, altarele denumite “drunemeton” însemnând literal “sanctuarele de stejar”.
Una dintre zeitãţile mai proemintente din cultul politeist celtic este Lugus/Lugh, al cãrui altar principa se alfa la Lugdunum (Lyon). Patron al negoţului, protector al cãlãtorilor, inventator al artelor, atributele sale îl echivaleazã cu Mercur şi Hermes. Sãrbãtorit pe 1 august, simbolul sãu era corbul.
Rãzboinicii celţi îşi decapitau inamicii învinşi, le luau capetele drept trofee şi le expuneau corpurile decapitate agãţându-le de schele de lemn. Câteodatã simulau decapitarea folosindu-se de amfore uriaşe de vin, cãrora le tãiau gâtul cu sabia, vinul scurs reprezentând sângele duşmanului.
Societatea celticã acorda mult mai multã libertate şi putere femeii. Femeii Greco-romane îi era interzisã implicarea în afaceri, rãmânând mai tot timpul închisã în gospodãrie sub supravegherea bãrbaţilor din familie. Femeia celtã avea inclusive dreptul de a participa la rãzboi şi de conduce un trib.
Multe triburi celtice au dat numele unor locaţii moderne. De pildã Boemia a fost denumitã dupã ‘boii’, Belgia dupã ‘belgae’. Numele vechi al Elveţiei, Helvetia, provine de la tribul ‘helvetii’. Paris însuşi şi-a câştigat numele de la tribul ‘parisi’, iar Lyon este o dezvoltare a celticului Lugdunum, “fortãreaţa de pe deal a lui Lugh”. Nenumãrate regiuni şi oraşe din Franţa îşi au numele de la triburi de gali sau belgi: Namnetes – Nantes, Turoni - Tours, Carnutes - Chartres, Pictones - Poitiers, Cenomani - Rennes, Lemovices - Limoges etc.
Termenul de ‘celt’ derivã din grecescul ‘keltoi’ sau ‘galatae’ şi latinescul ‘celtae’ şi ‘galli’. Nu se ştie însã termenul prin care celţii se refereau la ei înşişi, dar este posibil sã fie un cuvânt asemãnãtor modernului ‘gael’.
Celţii aveau o activitate comercialã foarte bogatã, în principiu schimbând unelte şi arme de fier (multe cu decoraţii mai elaborate decât cele din lumea mediteraneeanã) pe vin şi ceramicã. De asemenea importau chihlimbar din zona balticã pentru a-l revinde grecilor şi romanilor.
Lumea celtã era foarte descentralizatã comparativ cu cea romanã, dar existau şi oraşe cu ziduri înalte care le fãceau concurenţã celor latine. Ba mai mult, studii recente aratã cã în unele privinte ştiinţifice şi economice erau mai avansaţi, de pildã calendarele pre-romane dispunea de un grad de acurateţe mult mai ridicat, poate mai ridicat şi decât cel al calendarului gregorian.
Fiecare trib era organizat în şapte clanuri, fiecare condus de cãtre un tetrarh (cãpetenie) asistat de un judecãtor, un general şi doi subgenerali. Fiecare clan trimitea câte 25 de ‘senatori’ la un altar central numit ‘drunemeton’. Nobilimea celticã era renumitã pentru modul foarte îngrijit de a-şi aranja pãrul şi pentru imensele averi datorate celor peste 400 de mine de aur doar pe teritoriu francez.
Celţii sunt inventatorii cãmãşii de zale (~300 a.Hr.) şi coifurilor folosite mai târziu de romani. Aveau o reputaţie de barbari feroce, înstâpânindu-se în jurul anului 400 a.Hr. pe zona cuprinsã între Apenini şi Alpi, jefuind Roma în 390 a.Hr. Chiar şi Alexandru cel Mare le ştia de fricã, grãbindu-se sã încheie un tratat cu ei în 335 a.Hr., înainte sã ia cu asalt Imperiul Persan. În 281 a.Hr. celţii invadeazã Macedonia şi pradã Delphi în 279.
De o importanţã majorã sunt druizii, preoţi, ghicitori, profeţi, astronomi, judecãtori, sfetnici. Educaţia unui druid dura în medie 20 de ani. De origine de obicei nobilã, este posibil ca primii sã fi apãrut în Anglia, deşi marea adunare anaulã druidicã avea loc pe teritoriul carnuţilor, în Gallia centralã. Termenul de druid aminteşte de stejar, altarele denumite “drunemeton” însemnând literal “sanctuarele de stejar”.
Una dintre zeitãţile mai proemintente din cultul politeist celtic este Lugus/Lugh, al cãrui altar principa se alfa la Lugdunum (Lyon). Patron al negoţului, protector al cãlãtorilor, inventator al artelor, atributele sale îl echivaleazã cu Mercur şi Hermes. Sãrbãtorit pe 1 august, simbolul sãu era corbul.
Rãzboinicii celţi îşi decapitau inamicii învinşi, le luau capetele drept trofee şi le expuneau corpurile decapitate agãţându-le de schele de lemn. Câteodatã simulau decapitarea folosindu-se de amfore uriaşe de vin, cãrora le tãiau gâtul cu sabia, vinul scurs reprezentând sângele duşmanului.
Societatea celticã acorda mult mai multã libertate şi putere femeii. Femeii Greco-romane îi era interzisã implicarea în afaceri, rãmânând mai tot timpul închisã în gospodãrie sub supravegherea bãrbaţilor din familie. Femeia celtã avea inclusive dreptul de a participa la rãzboi şi de conduce un trib.
Multe triburi celtice au dat numele unor locaţii moderne. De pildã Boemia a fost denumitã dupã ‘boii’, Belgia dupã ‘belgae’. Numele vechi al Elveţiei, Helvetia, provine de la tribul ‘helvetii’. Paris însuşi şi-a câştigat numele de la tribul ‘parisi’, iar Lyon este o dezvoltare a celticului Lugdunum, “fortãreaţa de pe deal a lui Lugh”. Nenumãrate regiuni şi oraşe din Franţa îşi au numele de la triburi de gali sau belgi: Namnetes – Nantes, Turoni - Tours, Carnutes - Chartres, Pictones - Poitiers, Cenomani - Rennes, Lemovices - Limoges etc.
Comentarii
Trimiteți un comentariu