DUMI IN A NUTSHELL

Ce amuzant cum este societatea structurata în paturi sociale, clase sociale. Culmea este că cei cu puține clase la școală se afla în clase sociale înalte. Culmea este ca în paturile sociale cele mai de jos sunt cele mai calde familii, precum pătura cea mai apropiata de corp. Structuri peste structuri, grupe și clase și n moduri de a cataloga și a clasifica un om, o familie. Pe lângă trecerea timpului asta mi se pare cea mai mare mârșăvie a vieții asteia plina de mister, iubire, durere, lumina și căcat. Vii pe lume și ești aruncat de colo colo prin cacat  numai sa reușești sa îți găsești locul. Îți încerci norocul pe drumul ce ți-l arata ei spre lumina fără ca vreodată sa încerci o noua poteca, a ta. Visezi la iubire cu fiecare celula a ta și speri la o viata frumoasa dar când colo tot ce găsești este durere. Și  pana una alta cum naiba reușești sa trăiești și sa zâmbești în jegul asta de lume chiar e un adevărat mister.

Sunt un simplu om si gresesc. Am momentele mele de idiotenie. Deciziile pe care le iau uneori sunt justificate de motive prostesti sau nu au un motiv. Mintea imi pluteste in o mie de directii multe dintre ele fara niciun orizont. Sper de la fiecare zi sa fie mai buna decat cea dinainte. Si uite ca in ultima vreme lucrurile nu sunt tocmai roz cum spune lumea din foarte multe puncte de vedere. Si nu pot sa imi gasesc locul nici in lume nici in mine. Nu stiu cine sunt, ce scop am, ce imi doresc si ce vreau de la viata. Momentan pur si simplu merg cu valul. Si nu este bine. Am nevoie de o cale, de un drum clar si sigur. Am nevoie de o constiinta puternica si impacata. Am nevoie de un pilon care sa ma tina vertical si sa ma indrepte pe directia buna. Am nevoie de iubire si atentie. Am nevoie de maturitate mentala si sufleteasca. Poate astfel imi voi croi o poteca spre viitorul ce mi-a fost sortit. Vis si realitate. Vals si fuga. Zbor si mers. Plutire si cadere. Dorinta si nevoie. Zambet si

Privesc in ochii tai adanci o mare de probleme Si vad pe chipul tau din vreme multe semne Caci visul tau cu al meu se amageste Caci doar in vis viata nu ne mai opreste. Sa fim ce vrem dar mereu impreuna... Eu pierdut in ochii tai...tu cuminte dar nebuna. Te pierd in gand, mi-alergi prin amintiri Visez la tine cu mii si mii de rataciri De-ar fi prezentul nostru viitorul trecut Te-as lega de mine cu o vraja de nedesfacut. As fugi cu tine prin milioane de stele Eu cu tine, craiasa a visurilor mele.

Pe-al inimi atol pustiu alerg spunându-mi oful și stau și rabd de-atâta timp de setea amorului târziu. Si strig cu glas uscat de dor...dar cine să m-audă? Că până și iubirea cea de mai de mult acum parcă e surdă... Pășesc încet ca să nu cad și să zdrobesc covorul...de mii de amintiri frumoase ce azi au doar conturul. Intreg ocean în jurul meu și-n zare mi-e furtuna ce vine parcă să îmi ia a timpului cununa. Mă lași pustiu, mă lași de tot iar valul tău...nu-l mai suport...mă duc în larg și nu mă mai întorc.

Poate in tine vad ce n-am mai vazut de mult timp. Da, in ochii tai verzi. Timiditatea din ei ascunde alt adevar ascuns si de oprimarea si singuratatea atat de familiare tie deja. Te sorb din priviri si uneori inghet langa tine privindu-ti trupul si imaginandu-mi cum te dezbrac usor, gentil...si te asez pe piedestal numai sa te privesc...fara sa te ating. Dar nu. Mintea ta alearga prin pustiu caci nu gaseste leac pentru acea galagie infernala care striga dupa libertate. Si o lasi sa fuga si sa se loveasca de pereti, subtiindu-se cu fiecare clipa. Pentru ca vrei sa fie libera...daca trupul tau este captiv inca. Ramai muta si atat. Nu poti scapa de greutatea ochilor lui...ai lor. Te apasa si te tin inchisa in tine. Nici nu vezi...nici nu auzi dar mai rau nici nu mai simti caci fiind plecata atata timp ai uitat cum este.  Poate nici nu iti vei mai aminti vreodata. Dar daca imi permiti as vrea sa te invit la un dans. Raftul acela e demult invechit si dureros. Cand vei inflori as dori sa ma

As vrea sa iti scriu cateva randuri. Poate prea putin pentru cat meriti...dar incerc si eu ce pot. Salut sunt eu...eu. Nu, nu esti bine deloc! Ti-ai pierdut optimismul...tu...TU!!! Unde iti este veselia? Unde iti este zambetul care intoxica pe toata lumea cu fericire? Unde iti sunt pasiunea si dorinta? Unde iti este visul? Unde esti tu? De ce te pierzi din asemenea maruntisuri? Hai ca nu e un capat de tara. Nu esti nici primul nici ultimul care trece prin asa ceva si iti vei reveni cu siguranta doar ca sa iti dai seama cat de prost ai fost ca ai asteptat atat de mult timp ca sa faci ceea ce este corect si bine pentru tine. Cand vine vorba de fericirea ta, nimeni nu conteaza in afara de tine. NIMENI! TU esti cea mai importanta parte a ta si nimeni nu iti poate spune contrariul. Tu esti pe primul loc. Tu esti cel care trebuie sa conteze si prin asta si cei din jurul tau vor fi bine. Ai nevoie de tine la fel de mult cum am eu nevoie de tine. Si am mare nevoie de tine pentru ca sunt parte

Ploua. Perdea de lacrimi din nori ce spala orasul murdar...plin de jeg si jeguri. Ploaia...erou al zilelor prea calde si al pamantului crapat. Ploaia..clipe de tandrete intre doua corpuri...unul rece, altul cald, copil al cerului. Clipa de liniste, clipa de uitare. Am nevoie de o ploaie zdravana de vara. Sa ies si sa alerg printre picaturi, sa privesc fulgerele si sa ma cutremure tunetele. Am nevoie de un somn pe timp de ploaie, pe o prispa deschisa si sa ma trezeasca picaturile aruncate de vant. Sau ploaie in padure...iar eu sa ii privesc dansul din cabana mea mica din lemn. Vreau sa imi pot asculta din nou gandurile printre picaturile ploii fara sa am mintea incarcata de nimeni si de nimic. Vreau liniste si picaturi de ploaie. Atat. Astept sa ploua... https://www.youtube.com/watch?v=JLVXQn3fqgg