luni, 18 iunie 2018

Naufragiat

Pe-al inimi atol pustiu alerg spunându-mi oful și stau și rabd de-atâta timp de setea amorului târziu. Si strig cu glas uscat de dor...dar cine să m-audă? Că până și iubirea cea de mai de mult acum parcă e surdă... Pășesc încet ca să nu cad și să zdrobesc covorul...de mii de amintiri frumoase ce azi au doar conturul. Intreg ocean în jurul meu și-n zare mi-e furtuna ce vine parcă să îmi ia a timpului cununa. Mă lași pustiu, mă lași de tot iar valul tău...nu-l mai suport...mă duc în larg și nu mă mai întorc.

duminică, 27 mai 2018

Metamorphosis

Poate in tine vad ce n-am mai vazut de mult timp. Da, in ochii tai verzi. Timiditatea din ei ascunde alt adevar ascuns si de oprimarea si singuratatea atat de familiare tie deja. Te sorb din priviri si uneori inghet langa tine privindu-ti trupul si imaginandu-mi cum te dezbrac usor, gentil...si te asez pe piedestal numai sa te privesc...fara sa te ating. Dar nu. Mintea ta alearga prin pustiu caci nu gaseste leac pentru acea galagie infernala care striga dupa libertate. Si o lasi sa fuga si sa se loveasca de pereti, subtiindu-se cu fiecare clipa. Pentru ca vrei sa fie libera...daca trupul tau este captiv inca. Ramai muta si atat. Nu poti scapa de greutatea ochilor lui...ai lor. Te apasa si te tin inchisa in tine. Nici nu vezi...nici nu auzi dar mai rau nici nu mai simti caci fiind plecata atata timp ai uitat cum este.  Poate nici nu iti vei mai aminti vreodata. Dar daca imi permiti as vrea sa te invit la un dans. Raftul acela e demult invechit si dureros. Cand vei inflori as dori sa ma strigi. Mi-ar placea sa iti simt parfumul. Este usor, delicat si probabil imi va fi teama sa nu se risipeasca daca ma apropii prea tare. Dar dansam si parfumul umple intreaga biblioteca. Te ating intr-un final si esti atat de usoara...te-as putea tine in brate o eternitate. Dar dansul se incheie caci muzica ne este intrerupta de un bec stins. Ora inchiderii. Trebuie sa plec acasa. Te asez cu grija pe raft la numarul 7. Maine poate ma citesti tu.

luni, 19 martie 2018

TU(eu)

As vrea sa iti scriu cateva randuri. Poate prea putin pentru cat meriti...dar incerc si eu ce pot. Salut sunt eu...eu. Nu, nu esti bine deloc! Ti-ai pierdut optimismul...tu...TU!!! Unde iti este veselia? Unde iti este zambetul care intoxica pe toata lumea cu fericire? Unde iti sunt pasiunea si dorinta? Unde iti este visul? Unde esti tu? De ce te pierzi din asemenea maruntisuri? Hai ca nu e un capat de tara. Nu esti nici primul nici ultimul care trece prin asa ceva si iti vei reveni cu siguranta doar ca sa iti dai seama cat de prost ai fost ca ai asteptat atat de mult timp ca sa faci ceea ce este corect si bine pentru tine. Cand vine vorba de fericirea ta, nimeni nu conteaza in afara de tine. NIMENI! TU esti cea mai importanta parte a ta si nimeni nu iti poate spune contrariul. Tu esti pe primul loc. Tu esti cel care trebuie sa conteze si prin asta si cei din jurul tau vor fi bine. Ai nevoie de tine la fel de mult cum am eu nevoie de tine. Si am mare nevoie de tine pentru ca sunt parte din tine.
E drept...ai crescut. Esti aproape adult poti spune. Ai responsabilitati, griji, n-ai bani, n-ai timp dar cumva reusesti sa treci peste cu bine. Totul se rezolva pentru ca iti doresti tu...asa ca de ce nu ar fi la fel si cu visurile si dorintele tale? De ce nu ar fi la fel si cu planurile tale marete de viitor?
Ce faci? Trebuie sa te intorci. Esti puternic si destul de intelept sa realizezi ca totul depinde de tine...nu de ceilalti si cu siguranta nu tine de EA...oricine sau orice ar fi ea pentru tine. Tu iti esti de ajuns. Restul nu mai conteaza pentru ca vine de la sine. Asa trebuie sa fie. Tu sa fii fericit si sincer cu tine si sa muncesti si totul se va intampla asa cum trebuie sa se intample.

LINK : Tom Leeb - Are We Too Late

Ploaia

Ploua. Perdea de lacrimi din nori ce spala orasul murdar...plin de jeg si jeguri. Ploaia...erou al zilelor prea calde si al pamantului crapat. Ploaia..clipe de tandrete intre doua corpuri...unul rece, altul cald, copil al cerului. Clipa de liniste, clipa de uitare. Am nevoie de o ploaie zdravana de vara. Sa ies si sa alerg printre picaturi, sa privesc fulgerele si sa ma cutremure tunetele. Am nevoie de un somn pe timp de ploaie, pe o prispa deschisa si sa ma trezeasca picaturile aruncate de vant. Sau ploaie in padure...iar eu sa ii privesc dansul din cabana mea mica din lemn. Vreau sa imi pot asculta din nou gandurile printre picaturile ploii fara sa am mintea incarcata de nimeni si de nimic. Vreau liniste si picaturi de ploaie. Atat. Astept sa ploua...

https://www.youtube.com/watch?v=JLVXQn3fqgg

vineri, 24 noiembrie 2017

Ma fac

Pamant ma fac, ma culc pe jos
Ma rasucesc, ma-ntorc pe dos
M-arunc in sus te prind de par
Te trag in mine si dispar...

Si foc ma fac, ma culc in suflet
Te-ating...iar tu raspunzi cu urlet
Te trag la fund sub apa rece
Apoi ma sting...ca timpul trece...

marți, 10 octombrie 2017

Oameni

Astazi am vazut unul dintre tipurile de oameni care nu imi plac. Nu este vina lui ci a sistemului in care a trait. Format de de niste idealuri si niste convingeri care poate ca ar fi fost eficiente si benefice fiecaruia dintre noi, daca ar fi fost aplicat de oamenii care trebuie, cu viziunea care trebuie si fara mania grandomaniei si a narcisismului.
Domnul la vreo saptezeci de ani, ajuns putin mai devreme la cabinetul medicului, refuza sa intre inauntru deoarece se supara doamna doctor. Doamna de langa el, pacienta si dumneaei, insista insa fara nicio izbanda.
Se face si jumate. Domnul intra si dupa cinci minute iese usor dezamagit. "Doar atat?"spune el. "S-a uitat putin, a zis ca e totul bine si ca pot sa plec..." La fel de dezamagit se aseaza pe acelasi scaun din sala de asteptare si se apuca sa isi aranjeze actele din punga de Catena. Scoate un plic din buzunarul drept si cu privirea spre doamna de mai devreme spune: "N-a vrut domle sa ii ia. Am vrut sa ii bag in buzunar si nu a vrut." La care doamna de langa: "Lasa domle ca nu le mai dam. Ca le-am tot dat pana acum"

marți, 25 iulie 2017

Mult prea cald si mult prea rece

Cald. Mult prea cald pentru gustul meu. Desigur poate unii prefera senzatia...se simt mai aproape de casa...de infern. In orice car...mie nu imi este bine. Chiar deloc. Am ajuns sa am stari pe care nu le credeam posibile la mine. Eu!? Cel care eram atat de optimist in fiecare clipa si care credeam ca rabdarea si "timpul" le rezolva pe toate? Hai sa fim seriosi. Astea sunt doar povesti de adormit copii. Timp am irosit destul si rabdare am avut poate prea multa...si la ce bun? Tot degeaba. Tot repeti ani la rand aceleasi lucruri doar sa constientizezi ca in final sunt la fel ca la inceput. Ai impresia ca esti ok dar nu esti. Poate putin mai trist. Poate azi cu o forma incipienta de depresie. Poate maine ceva mai bine dar fara premize prea stralucite din care sigur nu va iesi ceva bun. Stai ca un/o bou/vaca uitandu-te intr-un ecran si iti umpli existenta golasa cu nimicuri trecatoare avand doar impresia de socializare. Stai si comentezi despre altii fara a fii in stare sa faci o analiza amanuntita a sinelui. Esti gol, mic si nesemnificativ. Si este mult prea cald aici. Si eu care stiam ca in vid este frig. Macar era mai usor de tolerat...stii...frigul. M-am obisnuit cu el. Satul de caldura sufocanta il iei in brate chiar cu drag. Frigul vine o data cu intunericul. Si asa intr-acolo te indreptai. Doar ca nu credeai ca vei ajunge acolo atat de repede. Atat de devreme. Ce naiba sa cauti tu acolo?  Oricum parca este mai usor de acceptat. Mai pui o haina...mai acoperi cu ceva izolatie. Ca...de...inauntru trebuie sa fie bine, afara sa arate frumos si nimic sa nu se vada printre zabrelele gardului. Esti inchis. E racoare. Dar intuneric. Si ai vrea lumina dar...lumina aduce caldura...la naiba... Si cand credeai ca in sfarsit ai scapat de compromisuri..