Eu, eu!

Inca il astept dupa mai bine de 20 de ani. Micutul meu suflet inca nu a regasit drumul spre casa. Pe mine ma gasiti in acelasi colt rece de univers...uitandu-ma in gol si gandindu-ma ce s-ar fi intamplat oare daca l-as fi prins mai devreme...ce s-ar fi intamplat daca nu l-asfi pierdut de la bun inceput. Niciodata nu voi sti. Probabil niciodata nu voi afla pentru ca nu stiu daca va mai veni vreodata inapoi. Vad alti oameni mergand de mana cu sufletul lor si toti par fericiti...dar stai. Cei din departare...nu par prea fericiti. Totusi au sufletul cu ei...dar pare in varsta...pare pe duca. Sunt cei ce au ghinionul sa aiba companion un suflet imbatranit. Cei care au trecut prin lupte seculare pentru a ajunge bogati si care si-au neglijat sufletul. Pe afara au o masca...dar aici...aici in coltul acesta rece de univers le pot vedea adevarata esenta. Aparent dintre toti eu sunt singurul ce mi-am pierdut sufletul. Totusi sunt privilegiat. Ii pot observa pe cei din jurul meu...pot sa ii inteleg si sa le vad partile bune si partile mai putin bune. Si cand imi voi recupera sufletul...pentru ca sunt sigur ca se va intoarce la mine...voi avea abilitatea de a-i observa pe ceilalti exact asa cum sunt fara a fi distras si fara a-mi neglija vreodata sufletul. Pana atunci...umblu singur...si il astept aici...in coltul acesta rece de univers.