Viata geometrica...sfera mea iubita!

Inchis in patratul meu stau ghemuit de secole si-mi privesc lumea cum se stinge...cum se autodistruge. Cu o ultima sfortare incerc sa scap...dar nu reusesc. Si...Au! A plesnit o vena... Stau acum nemiscat si privesc imperfectiunile patratului meu. Acum observ ca nu a fost niciodata uniform...niciodata o forma perfect regulata...cate imperfectiuni...sunt uman, asta e clar! Dar oare la ce nivel? Pana la urma eu sunt izolat in patratul acesta iar ceilalti zburda liberi si gri.  Cat de uman poti fi cand asisti zilnic la lipsa de umanitate a societatii? Nu te molipsesti si tu pana la urma, oricat de om ai fi? Greu de crezut ca reusesti sa te detasezi de pleava si sa rasari ca graul prin neghina. Cel putin sunt destul de slabe sansele sa evoluezi si sa spargi gheata singur! Ai nevoie de cineva...acel cineva. Dar cine ma poate gasi pe mine tocmai aici sus? 

Ciudat este ca nu sunt singura forma de aici...am vazut un triunghi intr-o zi...dar a disparut repede de tot...ca un stranut esuat... Am vazut un cub intr-o zi...si mi s-a parut incredibil! Reusise sa isi depaseasca conditia...ma depasise si pe mine. Iesise din plan! Era un cub iar eu un amarat de patrat. Si parca zaream creatura din interior. Parea fericita...dar desi tehnic era perfecta...avea colturi...si muchii. 
Ei bine intr-o zi cand contemplam mizeria asternuta peste umanitate si le plangeam de mila celorlalte forme plane, dintr-o data apare cea mai ciudata si minunata structura pe care o vazusem in toate secolele mele de existenta. O structura partial in plan, partial spatiala...o forma extrem de neregulata...si se apropia de mine. Cand a ajuns la cativa centimetri de mine...s-a oprit si i-am simtit nesiguranta! Dar mai mult de atat...i-am zarit ochii privind adanc in ai mei...si atunci am zarit cel mai frumos suflet din lume! Un suflet bland si insetat de iubire! Cu ultimele puteri m-am tarat in plan...si i-am atins forma neregulata...si minunea s-a intamplat...am inceput sa ne contopim, sa ne rasucim, sa ne amestecam... Paream atat de eterogeni si totusi am ajuns sa fim omogeni...perfecti...eram pur si simplu...o sfera. Eram indragostiti. Era prima oara dupa mult timp cand simteam speranta, cand simteam caldura iubirii. Vedeam lumea cu totul altfel...ochii mei erau doar pentru ea la fel si sufletul si inima mea! Si ea la fel! Si nu eram priviti cu invidie ci cu fericire...pentru ca imparteam zambete si speranta in jur! Si o iubesc din ce in ce mai mult pe zi ce trece..si simt ca nu exista limita superioara in iubire! Stiu! Acum am inteles! Singura cale spre absolut este prin iubire! Si doar prin ochii ei am vazut asta! Sufletul ei l-a salvat pe al meu! Te iubesc draga mea! Iti multumesc ca existi si ca ai aparut in viata mea cand aveam nevoie mai mult!