Dicitencello vuje(you tell her this)

Ce ti-e si cu cuvintele astea... Ies atat de usor cand esti la o distanta sigura  si atat de greu fata in fata cu acea persoana. Acela este momentul adevarului, acea clipa in care trebuie sa iti depasesti conditia si sa scoti acele cateva cuvinte care ar putea face diferenta dintre singuratate si o posibila relatie frumoasa si lunga. Cred cu tarie ca vorbele spuse direct in fata, cu cea mai mare sinceritate valoreaza de mii de ori mai mult decat cele aruncate prin mesaje sau alte mijloace indirecte. Desi nu sunt cel mai indraznet om si am "trac"in fata unicei spectatoare incerc sa emit acele mici si nesemnificative cuvinte si, desi prea putine apreciaza asta, sunt intru totul sincer. Spun ce cred si ce simt. Reactiile sunt care mai de care mai diverse, de la ras la liniste pura. In aceste situatii se instaleaza o oarecare jena, icomoditate intre cei doi. Si ce sa faci ca sa spargi ghiata? Trebuie sa arunci alte cuvinte si risti sa strici si mai rau totul. O alta situatie este aceea in care ai norocul sa dai peste o persoana care apreciaza cu adevarat acest mic gest de sinceritate. Ei bine, acesta este cu totul un alt fel de moment si cu siguranta alte emotii.  Pe langa micile cuvinte foarte importanta mi se pare comunicarea non-verbala. De ce sa-i spui ceva...cand poti sa ii arati? De ce sa ii spui ca o iubesti, cand poti sa ii arati ? De ce sa ii spui ca este frumoasa cand poate sa inteleaga asta din felul in care o privesti? Acea privire despre care am vorbit intr-un alt articol. Nu doar simplul fapt de a te uita la cineva ci anume sa privesti cu adevarat. Sa incerci sa ii prinzi privirea, sa-i observi gesturile si pur si simplu sa o sorbi din privire. Asta ar trebui sa fie de ajuns pentru a o face sa inteleaga cu adevarat ce simti...nu niste amarate de cuvinte. Mai presus de toate acestea lumea ar trebui sa invete ca, desi cuvintele pot rani si pot desmierda, tot gesturile blande inmoaie sufletele. Pana cand oameni vor intelege...spor la vorbe...