DUMI IN A NUTSHELL

Si daca timpul printre degete se scurge Si chiar de viata insasi parca nu iti ajunge De locul tau doar in vis il mai gasesti  Si pe lume nu vrei sa mai poposesti Asteapta-ma sa vin! Si daca ai uitat cum e sa razi Si ochii tai dupa mine sunt flamanzi De chipul tau vrea o mangaiere Si inima nu-ti ofera tacere Ia-ma! Sunt al tau din plin! Si daca te simti a nimanui Daca esti trista si n-ai cui sa spui Si de visele vrei sa le impartasesti Si sa fii iertata cand gresesti Sunt in inima ta Amin!

Stau si vad cum vine vremea cu glas pur de privighetori iar cerul se insenineaza sub apasarea grea a stelelor. Visez un vis cam de departe si-un gand strabate adanc prin timp precum cutitul strapunge inima care inca bate. Si bate... Gandesc cu gandul meu, poate prea murdar uneori si poate prea meschin sau egoist. Gandesc ce va fi cu mine in lumea asta? Unde va ajunge eul meu interior? Ce plaiuri va strabate si prin cate vise si palate va ajunge? Cate ganduri va strapunge? Cat de sus poate ajunge si cand? Si cum? Si de ce ? Dar de ce ? In loc sa gandesc la plural...si nu ma refer la mine...ci la noi...la lume! Nu de ce sunt, ci...de ce suntem? Sa ma tem de vreun raspuns? Mi se va spune oare ca de fapt nu toti suntem importanti...ci doar unii? In niciun caz. Altfel...de ce ar mai fi existat acei neimportanti? Ce rost ar mai fi avut ca Dumnezeu sa impovareze natura cu niste inutili? Dar nu este asa. Fiecare are rostul lui. Si fiecare in primul rand se gandeste la sine. La originea sa, la ...